Creste bursa, SIF-urile conduc!

Dupa saptamani lungi de asteptare a inscrierii pe un trend, azi bursa de la Bucuresti a dat primele semnale ca trendul ar putea fi de crestere. SIF-urile sunt cele care au tinut treaza atentia investitorilor; lideri fiind SIF2, SIF3 urmate de SIF5. In acelasi trend evolueaza si FP iar TEL isi continua parcursul pozitiv, cu pasi mici – dar hotarati!

O posibila explicatie pentru revirimentul pietei ar putea fi data de faptul ca in urma cu circa o saptamana au inceput sa intre dividendele; SIF2, SIF3 si TEL fiind printre primele societati, dintre cele importante, care au trimis deja banii investitorilor … ceea ce ar putea duce la concluzia ca investitorii care au primit dividendele respective au ales sa-si consolideze pozitiile la aceiasi emitenti.

Nota discordanta insa in acest scenariu pare a face SNP, care, desi a trimis dividendele cuvenite investitorilor – pare a nu se grabi sa performeze.

Pe de alta parte, trebuie notat ca “zvâcul” nervos de astazi se poate sa fi fost potentat si de detensionarea situatiei din Grecia … chiar daca aparent fara prea mari legaturi directe Grecia … piata de capital din Romania se poate sa fi resimtit in ultima perioada efectul retinerii unor investitori, care nu ar fi dus lipsa de bani dealtfel, ca urmare a necunoscutelor ce planau asupra situatiei din Grecia.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s