Si iata cum se prabuseste vechea ordine economica mondiala

Băncile din China sunt, efectiv, falimentare. Preţurile materiilor prime s-au prăbuşit. Banii ies în valuri din lumea emergentă, lăsând acolo companii, bănci şi gospodării supraîndatorate. Pe lângă o dislocare a capitalului financiar, se poate vorbi acum şi de o dislocare umană: valuri de refugiaţi. intervalul mediu între recesiuni este de 58 de luni. Actualul ciclu durează deja de 81 de luni.

Ordinea economică se prăbuşeşte în diferite colţuri ale lumii, crescând pericolul ca economia mondială să fie paralizată de o nouă recesiune până când îşi regăseşte echilibrul.

Unul dintre pesimişti este fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Summers.
Băncile din China sunt, efectiv, falimentare. Puţine dintre enormele împrumuturi pe care le-au acordat mai pot fi recuperate, astfel că acum nu mai pot susţine cu credite ritmurile ameţitoare, dar iluzorii, de creştere a economiei chinezeşti. De altfel, activitatea băncilor în general a devenit ruptă de economia reală, scrie Will Hutton, editorialist la The Guardian, directorul Hertford College, Oxford, şi preşedintele Big Innovation Centre. Ritmul real de creştere al Chinei este acum mai mic decât cel al Chinei lui Mao, iar criza economică va declanşa o criză de legitimitate a unui guvern corupt în profunzime.
Preţurile materiilor prime s-au prăbuşit. Banii ies în valuri din lumea emergentă, lăsând acolo companii, bănci şi gospodării supraîndatorate. Aceste economii nu au instituţii precum Banca Centrală Americană sau Rezerva Federală americană care să intervină cu pachete de salvare. Aceste naţiuni contribuie cu mai mult de jumătate la PIB-ul global.

FMI este profund îngrijorat şi a avertizat că există un exces global de credit de 3.000 miliarde dolari şi de slăbirea creşterii economice globale. Este nevoie de răspuns coordonat la această problemă, dar posi­bilitatea de a obţine aşa ceva acum este redusă.
Fuga capitalului şi fragilitatea bancară reprezintă disfuncţionalităţi profunde ale modului în care economia este organizată. Aceste disfuncţionalităţi vor ieşi la suprafaţă ca dislocări în economia reală.

Pe lângă o dislocare a capitalului financiar, se poate vorbi acum şi de o dislocare umană: valurile de refugiaţi, economici sau de război, care caută adăpost în ţările bogate ale Europei.

Iar aici, Germania, cea mai puternică economie din regiune, şi-a văzut exporturile plonjând cu 5,2% în august. În Marea Britanie, până nu demult economia cu cea mai puernică revenire din lumea dezvoltată, activitatea din construcţii s-a prăbuşit cu 4,3% în august, cel mai abrupt declin anual din 2012, potrivit Forbes.

Nici în Japonia, a treia economie ca mărime a lumii, situaţia nu stă mai bine. Căderea accentuată a producţiei industriale din timpul verii sugerează recesiune.

Statistica arată că după al Doilea Război Mondial intervalul mediu între recesiuni este de 58 de luni. Actualul ciclu durează deja de 81 de luni. Următoarea recesiune s-ar prea putea să bată deja la uşă.

Summers vede noi probleme economice înainte. Într-o opinie intituşată “Economia globală este în pericol serios”, fostul oficial scrie că ascensiunea inegalităţii economice, încetinirea creşterii populaţiei, nevoia din ce în ce mai mare de reglementare financiară şi faptul că inovaţia pe care se pune accentual nu pune la treabă prea multă forţă de lucru sugerează încetinire economică.

Un alt analist care se întreabă încotro se îndreapră economia sau dacă nu cumba lumea a intrat deja într-o nouă recesiune este Willem Buiter, economist şef la Citigroup.

Buiter se bazează pe o definiţie a recesiunii globale diferită de cea care defineşte o astfel de situaţie pentru o economie obişnuită. El nu vede economia contractându-se, dar crede că avansul a ajuns deja mai mic decât potenţialul de creştere şi că problema se va agrava.

“Creşterea actuală aeconomiei globale, deşi pozitivă, este deja sub potenţial, pe care-l estimăm la 3%, iar decalajul creşte. Încă un an cu creştere sub potenţial ar însemna probabil că economia globală a revenit în recesiune”, scrie Buiter.
Summers crede că datele economice îngrijorătoare care apar din toate părţile reprezintă doar începutul unor vremuri dificile pentru economie, iar aceasta deoarece niciunul dintre factorii care contribuie la ceea ce se numeşte “stagnare seculară” nu vor dispărea prea curând. El argumentează că singurul lucru care a susţinut economia globală din 2008 a fost “puterea pieţelor emergente”. Dar investiţiile sunt retrase de aici rapid pentru a fi concentrate pe pieţele obligaţiunilor ţărilor dezvoltate, unde împing şi mai jos dobânzile deja prea mici.

“Nu mai este timp. Ideea că avansul slab este doar o consecinţă temporară a crizei financiare din 2008 este absurdă. Cele mai recente date sugerează că avansul încetineşte şi în SUA, şi că a încetinit deja în Europa şi Japonia. O economie globală care nu mai avansează este una pentru care principalul pericol este recesiunea”, scrie Summers.

El spune că ţările bogate trebuie să preia iniţiativa pentru a preveni acest deznodământ, mai întâi prin a ţine dobânzile aproape de zero până când apar semne clare de inflaţie. Însă, mai important, este implementarea “politicii fiscale expansioniste”, sau atragerea de împrumuturi la dobânzile mici pe care economia mondială le oferă unor guverne precum SUA, Germania şi Marea Britanie pentru a investi în infrastructură.

Cum băcile provoacă dezastru

Revenind la Hutton, el spune că principala cauză a dezastrului economic este sistemul financiar mondial care a scăpat de sub control. Băncile globale obţin profituri într-o proporţie extraordinară din afacerile pe care le fac reciproc. Rezultatul este că puterea sectorului bancar de a crea bani din nimic, adică valoarea fără acoperire, a fost dusă la un nou nivel. Că băncile creează credit nu-i nimic nou. Sistemul depinde de adevărul că nu toţi deponenţii îşi vor vrea toţi banii înapoi în acelaşi timp. Astfel că există tendinţa ca lichiditatea pe care banca o împrumută într-o lună fie redepozitată de împrumutant în următoarea lună: o parte a acestui cash poate fi reîmprumutată, din nou, în cea de-a treia lună, peste capacitatea de creditare existentă.

Fiecare ciclu de creditare creează mai mult credit, cauza pentru care creditarea a fost întotdeauna reglementată cu atenţie de băncile centrale, pentru a se asigura că împrumuturile vor putea fi rambursate şi că băncile deţin suficiente rezerve de capital.

Dezvoltarea unui sistem bancar global înseamnă că băncile centrale nu mai pot supraveghea şi controla efficient ceea ce se întâmlpă cu banii. Şi pentru că puţine ţări limitează fluxurile de capital, în parte deoarece vor acces la credit, cashul generat din nimic poate fi dat cu împrumut în ţări în care perspectivele economice par bune la suprafaţă. Aceasta provoacă valuri de creditare.

Falsul boom care urmează pare să justifice creditarea. Preţurile proprietăţilor cresc. Companiile şi gospodăriile devin prea încrezătoare în perspectivele lor şi se împrumută fără măsură. Economiile cresc peste medie şi totul pare bine până când ceva – prăbuşirea pieţei imobiliare sau a preţurilor materiilor prime – distruge întregul proces. Banii se îmbulzesc afară la fel de repede cum au intrat, lăsând bănci în faliment şi guverne disperate care repun cap la cap cioburile.

Larry Summers, fost secretar al trezoreriei SUA: „Nu mai este timp. Ideea că avansul slab este doar o consecinţă temporară a crizei financiare din 2008 este absurdă. Cele mai recente date sugerează că avansul încetineşte şi în SUA şi că a încetinit deja în Europa şi Japonia. O economie globală care nu mai avansează este una pentru care principalul pericol este recesiunea“

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s