Noii “oameni noi” ceruti de strada, sunt de fapt printre noi

“La vremuri noi, tot noi” spunea in octombrie 1907, dupa rascoalele taranesti care au pus atunci pe jar clasa politica romanească, “publicistul” Caragiale, definind, intr-o nota de umor sarcastic, principala caracteristica a schimbarilor politice din acea perioada. “Strada” și “Facebook-ul” au cerut, si cer inca, oameni noi … dar nici partidele vechi nici noul guvern nu prea le-au putut raspunde …

Oamenii noi sunt printre noi, dar fara implicarea lor activa in viața politica nu se poate ajunge la acea schimbare a “sistemului” de care România are nevoie. Reforma clasei politice incepe cu reforma partidelor!

Noii “oameni noi” sunt printre noi … invadați partidele!

“Strada” și “Facebook-ul” cer oameni noi! Aceștia există, sunt printre noi, dar fără implicarea lor activă în viața politică nu se poate ajunge la acea schimbare a “sistemului” de care România are nevoie. Reforma clasei politice începe cu reforma partidelor!

“La vremuri noi, tot noi” spunea în octombrie 1907, după răscoalele țărănești care au pus atunci pe jar clasa politică românească, “publicistul” Caragiale, definind, într-o notă de umor sarcastic, principala caracteristică a schimbărilor politice din acea perioadă.

Vorbim de o paradigmă a “schimbării” ce a dăinuit peste timp și a trecut peste cei 50 de ani de comunism, astfel încât astăzi pare a fi mai de actualitate ca niciodată; o paradigmă ce a funcționat în viața politică românească post-revoluționară, și a condus, între altele, la cel mai rău lucru care se poate întâmpla unei democrații: îndepărtarea populației de viața publică.

Această retragere a cetățenilor din “viața politică a cetății”, indiferent dacă a fost rezultatul unui demers concertat și/sau intenționat al clasei care ne-a condus în acești ani – sau dacă a fost pur și simplu un rezultat al sensului evoluției societății, a fost însă, unul dintre elemente ce au potențat, într-un cerc vicios, fenomenul de transfer a puterii politice și economice strict între membrii acelorași grupuri de interese; mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puțin legitime, mai mult sau mai puțin vizibile.

Această retragere a cetățenilor din viața publică este elementul ce a dat în timp tot mai multă consistență (atât de multă încât au ajuns adevăruri!) unor slogane de genul “nu contează cine votează, ci doar cine numără voturile” sau “pleacă ai noștrii, vin ai noștrii, noi rămânem tot ca proștii”.

Împinși așadar, până recent, la periferia vieții publice, cetățenii par să-și fi descoperit însă consistente și nebănuite resurse de civism, astfel încât dorința și nevoia de schimbare a început să se manifeste, în forme din ce în ce mai viguroase. „Strada” și “Facebook-ul” sunt doar două dintre cele mai vizibile și mai recente izbucniri cetățenești în acest sens. Oricât ar fi de viguroase însă, și oricât de mulți dintre noi am rezona cu acestea, sunt sortite eșecului fără trecerea la nivelul următor; nivel care să însemne implicarea activă, efectivă, a fiecăruia (sau, cel puțin, a cât mai multora!) dintre noi, în viața politică! Fără implicarea politică circumscrisă cadrului democratic existent, aceste izbucniri civice au mari șanse să se transforme (sau să fie transformate!) fie în nedorite forme de anarhie – profitabile aceluiași vechi “sistem”, fie doar în niște simple supape prin care nemulțumirile “să răsufle”, într-un mod controlat – astfel încât legăturile vicioase dintre oamenii “sistemului” să nu fie destrămate.

Prin „Stradă” și “Facebook” se pot da jos oameni! Însă, doar prin acțiune și implicare politică „Strada” și “Facebook-ul” pot face următorul pas pe drumul înnoirii și schimbării clasei politice prin înlocuirea cu “oameni noi” a celor ce și-au creat în interiorul “sistemului democratic”, un “sistem” propriu folosit intens pentru devalizarea Statului.

Nu toți putem fi Parlamentari, așa cum nu toți putem fi Premieri sau Miniștrii! Și, evident, nu toți putem fi șefi de deconcentrate sau membrii în Consiliile de Administrație ale companiilor de stat – surse infinite de resursă financiară publică drenată spre, și de către, “oamenii sistemului”! “Oamenii noi” sunt însă printre noi! Printre noi sunt însă aceia care pot da conținut de valoare celor 300 de locuri din cele două camere ale Parlamentului României, pe care românii le-au cerut prin referendum! În familiile noastre, printre prietenii noștrii, printre colegii, șefii sau colaboratorii noștrii … sunt acei oameni de care avem nevoie să conducă Guverne și Ministere, companii de stat și/sau instituții publice descentralizate; mai aproape de noi decât am putea crede sunt, în mod sigur, cei care au experiența, cunoștințele, principiile și capacitatea necesare pentru a face lucruri, fiecare în domeniul său de activitate, bine, corect și transparent!

Împingerea acestora în viața politică circumscrisă cadrului democratic este însă esențială! Participarea la viața politică este esența democrației – chiar dacă până acum românii au văzut doar o față hâdă a acesteia; acea față evocată cu cinci decenii în urmă de spusele unuia dintre cei mai importanți oameni politici ai istoriei, Premierul britanic din perioada celui de-al doilea război mondial Winston Churchill, care afirma că“…democrația este cea mai proastă formă de guvernare …”, completând însă că aceasta este totuși „…cea mai bună formă de guvernare dintre toate cele încercate de-a lungul timpului”.

Acești “oameni noi” sunt printre noi! Nu trebuie decât să-i selectăm, să-i susținem, să-i promovăm, și să ne aliniem acestora și acțiunilor lor, fiecare după puteri, și în concordanță cu propriile țeluri, convingeri și, nu în ultimul rând, în concordanță cu propria noastră orientare politică. Asta însă în interiorul jocului politic reglementat de cadrul democratic … cadru fără de care nu putem vorbi de acea “țară ca afară” pe care “Strada” și “Facebook-ul” le-au clamat de atât de multe ori. După “Stradă” și “Facebook” aceștia trebuie să facă următorul pas, și să-și facă intrarea în politică … într-un număr cât mai mare!

UPDATE1

Pe aceeasi tema a scris Ioana Ene Dogioiu, Senior editor Ziare.com, Marti, 10 Noiembrie 2015

Ocupati partidele si nu visati cai verzi pe pereti!
Principalul argument invocat impotriva alegerilor anticipate de protestatari este ca nu au timp partidele noi sa apara si sa se dezvolte. Timp pe care l-ar avea pana la scrutinul din noiembrie 2016.

Vedeti, in toti anii acestia de cand urmaresc politica, am vazut si chiar am cazut in capcana multor mituri. Unul a fost mitul tehnocratilor in care o vreme am crezut sincer, pana sa inteleg ca nu reprezinta decat vitrina aceluiasi politic, caruia insa ii da sansa sa scape de pasivul guvernarii.

Alt mit e tocmai cel al partidelor noi. Cine asculta acum discursul celor mai inflacarati potestatari cred ca se gandeste ca de maine in Romania vor aparea partidele ca ciupercile dupa ploaie, mai ales ca si legea a devenit foarte relaxata. Insa drumul unei inchegari de la cei trei membri fondatori pana la accesul in Parlament e lung si dificil.

Asadar, i-as intreba pe cei care vestesc acum ploaia de partide noi cateva lucruri simple.

Cati dintre voi sunteti dispusi ca aproape zi de zi dupa ce terminati munca sa va duceti nu acasa, la concert, restaurant sau biliard, ci intr-un sediu de partid pentru a va bate capul in jurul unui proiect? Sau sa o luati pe strazi ca sa faceti campanie om cu om, sa lipiti afise pe stalpi? Si nu numai pe strazile Bucurestiului, ci si in tara, ca sa creati structura noului partid, care nu iese singura din pamant.

Partidul Facebook nu exista. Reteaua de socializare e o bula. Cand vezi ca prietenii tai posteaza la fel, ai impresia ca lumea intreaga rezoneaza cu tine. Fals. Cea mai mare parte a electoratului nu are acces la Facebook si, daca nu ajungi cumva la ea, nu faci nimic.

Da, protestele au fost starnite pe Facebook, dar pe de-o parte a fost vorba despre o emotie extrem de puternica, iar pe de alta e vorba totusi de numai cateva zeci de mii de oameni. Si daca toti ar vota Partidul, sa-i zicem, Colectiv, l-ar propulsa cel mult pana la pragul electoral.

Sa desfiintam pragul, spun multi. Mare greseala, dupa parerea mea: faramitam Legislativul pana acolo unde majoritatea devine o loterie si o directie devine practic imposibil de anticipat si urmat.

Si cand veti ajunge totusi acasa inghetati sau topiti, dupa anotimp, in loc sa deschideti televizorul, sa ascultati muzica sau sa luati o carte relaxanta, o sa va bagati nasul in lecturi despre doctrine, ideologii, despre comunicare politica? Ca daca vrem altfel de politica atunci fara asemenea specializari vorbim degeaba.

Si ca tot vorbeam de sediu, odata ca el trebuie gasit, ceea ce nu e deloc simplu. Apoi trebuie finantat. Curentul electric care tine becul aprins, caldura, Internetul costa bani. Costa bani si afisele, si fluturasii, si biletele de tren sau benzina pentru plecatul prin tara. Cati ar fi dispusi sa puna banii lor la bataie?

Si poate cel mai important dintre toate, orice nou partid nou are nevoie de un lider, personajul charismatic si cu autoritate care sa promoveze formatiunea si ideile ei, sa coaguleze niste energii, un pastor pentru o turma, cum s-ar zice. Si unul care sa fie sustinut de cei din jur, nu sapat romaneste de toti cei care se viseaza in locul lui.

Incercari de partide noi au mai fost. Dar cele cu adevarat curate, cele pornite chiar din idealuri ca acelea ale pietii, nu prelungiri ale unei televiziuni, divizie politica a unui serviciu sau mai stiu eu ce constructie artificiala, ma tem ca n-au avut cine stie ce succes. Va dau exemplul Noii Republici.

In plus, aparitia de partide noi poate face parte din exact fenomenul pe care teoretic ele ar trebui sa-l combata. PP-DD n-a fost partid nou? MP nu e partid nou? Acum, de exemplu, se pare ca cineva, undeva pregateste aparitia unui nou partid nationalist, dar cu fata spalata, cu apel la Tutea si Cioran, al carui potential lider a fost scos din rezerva de cadre unde statea de prin ’90. Momentul nu e rau, ma gandesc.

As vrea sa fiu bine inteleasa. Eu cred ca e nevoie de innoirea clasei politice, cred cu tarie ca e nevoie de reforma, dar cu aceeasi tarie cred ca trebuie sa fim realisti si sa nu plecam de la premise fantastice care sa ne arunce direct in capcana de care fugim.

Cand vorbim despre partide noi ar trebui sa stim exact despre ce vorbim, ce investitie financiara, de timp, de efort implica un partid nou si sa ne gandim cati am fi dispusi sa o facem. Sansa unei formatiuni noi este direct proportionala cu numarul celor sincer dispusi sa intre in hora cu tot ce trebuie si pe termen lung.

Pana una alta, eu vad ca strada se goleste, spiritele se linistesc, activismul se stinge si suntem la un pas sa o luam de la capat, cu fix acelasi Parlament, adica fix aceeasi gasca la butoane.

Cred, asadar, ca in loc sa ne concentram energia pe cai verzi pe pereti, care sa mai si potenteze eventuale noi experimente de laborator, ar trebui sa abordam realist o stare de fapt:

1. Democratie parlamentara fara partide nu se poate.

2. Nu partidele de acum, ca structuri, reprezinta problema, ci gastile care le-au acaparat. Pe fortarea debarcarii trebuie concentrat efortul, nu pe distrugerea structurilor foarte greu de construit. Ca sa scoti sobolanii din casa nu ii dai foc, ci o deratizezi.

3. Efortul societatii civile trebuie sa vizeze asadar renovarea “caselor” deja ridicate, deja dotate, care trebuie insa ocupate de oameni noi, unii deja acolo, dar tinuti prin debarale.

4. Atentie la tot ce apare miraculos peste noapte, ca solutie servita salvator. Nu exista minuni, exista doar manipulari si idealuri confiscate!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s