Hexifarma, un episod din filmul “The clash of secret services”?

Pornita ca o operatiune de presa ce scotea la iveala inca unul din nenumaratele moduri in care banii publici se scurg in buzunarele private, povestea Hexifarma evolueaza in directii tot mai interesante. Implicarea serviciilor de informatii este deja (re)cunoscuta, iar semnele de intrebare tot mai numeroase.

Asa se face ca scandalul Hexifarma incepe a semana cu o batalie dintr-un razboi al serviciilor – faza pe “pusculite”, al carui deznodamant e greu, daca nu imposibil de estimat!

Este cunoscut faptul ca toate serviciile de informatii din lume au diferite “firme” prin care isi deruleaza si finanteaza diferite activitati; iar serviciile romanesti de informatii nu fac, in mod sigur, exceptie. Recent, a fost recunoscut faptul ca SRI stia inca de acum cativa ani de modul fraudulos in care Hexifarma incasa bani publici. Sunt tot mai multe indicii si semne de intrebare cu privire la existenta cel putin a unei competitii – daca nu chiar a unei rivalitati (sau de-a dreptul “lupte”) intre diferitele structuri de informatii ale Romaniei.

In acest context, scandalul Hexifarma capata valente care ar trebui sa ne puna serios pe ganduri!

Mai jos, un material preluat in urma cu vreo doi ani dintr-o publicatie din provincie, de natura a ne deschide macar un pic ochii asupra unor mecanisme diabolice ce se pot afla in spatele unor astfel de scandaluri. De retinut faptul ca acum, linkul articolului cu pricina de pe pagina publicatiei amintite nu mai afiseaza materialul!

“Doi sefi de la Hidroelectrica au fost retinuti 24 de ore. Imi permit sa va deschid putin ochii spre alte perspective. Caci scandalul acesta are alte semnificatii si face parte dintr-un razboi mult mai amplu ce se poarta pe toate palierele intre vechea garda de securisti ce a smantanit totul in ultimii 24 de ani si noua generatie de grei din serviciile secrete, care vor sa ia repede totul in stapanire, daca se poate si libertatea dusmanilor.

Sa facem o scurta caracterizare a celor doua grupari.

De o parte, garda veche e compusa din fosti ofiteri ai vechii Securitati sau din pensionari cu stele multe ale serviciilor secrete croite dupa 1989. Si, slava Domnului, au fost cateva. Si au mai ramas cateva in viata. Da, dumneavoastra ii vedeti scosi in fata pe exponentii garzii vechi, vedeti “mastile” de genul Voiculescu sau Ioan Niculae, fost ofiter de securitate, ajuns miliardar in euro. In spatele acestora insa, se afla adevaratii grei, cei care au reusit, timp de 24 de ani, sa trimita “la produs” oameni de genul Niculae, la produs bani. Si e usor sa produci bani cand concurenta este lovita pe neasteptate de Garda Financiara sau ITM sau Investigatii Economice. Si a fost usor sa faci afaceri cand nu exista ministru al tarii care sa nu te primeasca la un cafei direct la Palatul Victoria si sa iti arate cate subventii vei primi.

Pana la un punct, garda veche a lucrat destul de elaborat. Ca la manualul de pregatire militara din exercitiile de “reciclare” de la Bran: manipulare, presiune, atac, smantaneala. Si a functionat foarte bine totul ani de zile. “Mastile” faceau bani pentru garda din spate. Cu banii aia se cumparau vile, masini, terenuri, dar se si intretinea sistemul: se spaguiau judecatori, se cumparau politicieni, intr-un soi de intreprindere comerciala de tip subteran pe care o putem defini din scurt, ca si cum am bea un shot de tequila: crima organizata.

Noi aveam impresia ca astia din garda veche sunt ceva einsteini ai strategiei. Primul val de pe ochii mei s-a dus cand bisnitarul poliomielitic Sorin Ovidiu Vantu a fost interceptat ca ultimul paznic de Selgros schimband SIM-urile pe acelasi telefon. El, cel care crease suveici financiare chipurile elaborate si care ne vorbea afectat de la gura semineului despre pericolele care planeaza asupra Romaniei, el care angajase pe post de administratori la firmele lui fosti ofiteri SRI, prostul de el nu stia ca IMEI-ul celularului este scanat in interceptare si ca nu conteaza ca schimbi SIM-ul daca il folosesti pe urmatorul pe acelasi telefon.

Iar ceata de pe ochi s-a dus tot mai repede cand am vazut detaliile din cazul judecatoarelor Costache şi Dinu de la Tribunalul Bucuresti, care vorbeau in lift despre spagi si sentinte matrasite, convinse ca in lifturile capitonate cu tabla si aluminiu nu se pot face interceptari. Si mi-am dat seama de doua lucruri:

ca vechea garda n-a mai stat in garda si s-a “buiecit”, expresie de-a mamei mele, adica s-a obisnuit cu puterea si a incetat sa isi mai ia masuri de precautie (cand te tragi de chiloti la aniversari cu procurori, judecatori, sefi de regii, sefi de IGPR, ti se pare ca nimic nu ti se mai poate intampla)

ca vechea garda a pierdut orice contact cu noile schimbari din societate si, o sa radeti, cu noutatile tehnologice si noile mijloace de comunicare. Vechea garda are un perimetru social restrans – vila – restaurant – casa prietenilor – vila si habar nu are ce inseamna IP, hosting, hashtag, twitter, facebook.

Pe aceste doua carente s-a consolidat noua generatie din servicii. Poate ca acest switch ar fi avut loc peste 7-8 ani, poate ca garda veche ar mai fi prins un deceniu, daca se adapta macar putin la ceasul national al Romaniei.

Si, in timp ce vechii securisti isi faceau siesta de amiaza si deveneau pasionati de vinuri vechi si tablouri scumpe, noua generatie a inceput sa loveasca pe neasteptate.

Nu vreau sa numesc noua generatie ca fiind una de securisti. I-as jigni. Noua generatie este din alt aluat. Este o haita in adevaratul sens al cuvantului compusa din oameni de informatii cu scoala plina, nu facuti la apelul bocancilor, cu aptitudini si training-uri, conectati in permanenta la arterele informationale ale tarii. Stati linistiti, nu ii ridic in slavi. Unii dintre ei au derapat deja spre trafic de influenta, altii au facut deja rahaturi majore care le vor afecta cariera. Dar noua generatie, in ansamblu, e interesanta, e cu totul alta mancare de peste.

In primul rand, ca sa intelegeti mai bine cine e noua generatie, acesti oameni nu mai poarta in suflet “haina militara”, nu mai sunt “militieni”. Ei poarta costumul sau blugii.

Credeati ca vechea generatie era cinica? Acesti oameni sunt campionii cinismului, lucreaza programat si darama sau protejeaza dupa un anumit plan, nu haotic.

Acesti oameni nu mai vor ca institutia Serviciului Secret sa fie vazuta sau cunoscuta. Pana in 2005, numele sefilor de servicii secrete nationale sau judetene apareau la ziar mai des ca numele sefilor regiilor de termoficare. Azi, vedeti tot mai rar chestia asta. Caci noua generatie de ofiteri de informatii si noua generatie de sefi au inteles foarte bine ca nu e nevoie de expunere.

Numai ochii obisnuiti cu ceata nuantelor remarca faptul ca SRI sau DGIPI si-au modificat radical modul de “operare”. Si-au facut rost de niste manusi imagistice care se numesc DIICOT si DNA, cele mai vizibile institutii din ultimii doi ani. Asa-i ca asa-i?

Se intampla neintamplate, parca dupa un program de PR neconventional atent pus la punct si care are ca scop schimbarea percepetiei populatiei. Saptamana asta a mai picat un mit: Traian Berbeceanu, șeful BCCOA Alba Iulia, a fost saltat la audieri chiar de catre colegii de la DIICOT Alba pentru sprijinirea unui grup infractional. Lovitura interesanta, daca stam sa ne gandim ca acest politist a luat locul 1 ani de zile in cadrul serviciilor judetene DIICOT si care avea porecla de “comisarul Cattani”. Ei bine, Cattani de Alba e putin la parnaie preventiva. Un lucru bun.

Un lucru rau e ca in judetul invecinat, DIICOT Cluj doarme in papucii statului, nefiind in stare nici macar sa puna capat razboiului interlopilor care a zdruncinat Clujul. Mircea Hrudei si Horea Oltean ar fi trebuit sa intervina direct in acest razboi al golanilor, ca doar era pita lor, dar au stat pe tusa, in timp ce serviciile secretele judetene au facut toata munca.

Ioan Pacurar a picat pentru scandalul interlopilor, dar nu veti gasi asta in niciun material oficial al IPJ. Sigur, in spate au fost 9 ani de scandaluri de coruptie, a aparut si chestia cu Cristian Pintea si politistul Todea, dar va spun ca cei doi au fost atat de bine lipiti de scaune si atat de sustinuti de pile transpartinice incat pana si un ofiter de rang inalt din IGPR a ramas masca, marturisindu-mi: “Zile intregi de presiuni au fost pe capul nostru ca oamenii astia sa ramana pe functii”.

Asadar, saptamanal, DNA aresteaza un corupt, DIICOT mai distruge o retea de cardasi de bancomate.

Intotdeauna la final, apare si o mica mentiune, discreta, daca mai are cineva chef sa o remarce: “In cauza, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Roman de Informatii”.

E semnatura noii generatii, nu musai a SRI sau DGIPI sau DGA.

Inca una: acesti oameni vin si lucreaza in sistem motivati si de frustrari sau ura. Nu ca ar fi ceva rau in asta. Dar e un adevar. Toti cei intrati in sistem privesc in arhivele institutiei si isi dau seama ce au facut unii predecesori: trafic de influenta, interventii, luare de mita, protectia unor infractori. Si ei, tinerii, inteleg foarte cata putere au avut “batranii” pe mana, cati bani au facut, cate destine au distrus, in timp ce ei rupeau cartile la Academie.

Si atunci noua generatie s-a apucat de distrus socluri atat din convingere, cat si din distractie. Pentru ca au si mijloacele, pentru ca au primit ordin: vechea generatie trebuie scoasa din joc cat mai repede.

Ati crede ca noua generatie ar vrea sa ii lichideze fizic pe vechii securisti. Nici vorba! Tinerii au aflat deja zicala profesionala: un securist sforareste si din groapa. Asa ca procedeaza altfel: le taie resursele interpusilor si apoi ii arunca in bratele inchisorii. Acolo unde nu mai exista decat liniste si pace, nu mai exista telefoane si interventii.

In acest context trebuie sa privim ultimul scandal al arestarii directorilor de la Hidroelectrica. Nu e vorba doar despre niste directorasi pusi politic la Hidroelectrica sa ia spaga. E vorba de mai mult decat atat.”

Citeste restul materialului aici: Battelfield Romania, the clash of secret services

Sursa initiala a articolului este aici: Criste, “baiatul destept” din energie, a fost prost

O completare a perspectivei aici: Batalia dintre serviciile romanesti, faza pe bugete 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s