Stat ca “manipulator suprem” al pietelor financiare

Pentru cei mai multi dintre finantistii pietele financiare moderne sunt o expresie a libertatii, echilibrului si transparentei depline; locul in care, orice intreprinzator, fie el investitor sau companie aflata in cautare de finantare, poate lua in deplina cunostinta de cauza decizile potrivite, in propriul beneficiu.

Din perspectiva Scolii austriece de economie insa, pietele financiare moderne nu sunt nici pe departe atat de libere iar guvernele, sau statele, sunt mai mult decat doar niste simpli jucatori.

V-ati gandit vreodata la Stat ca la “manipulatorul suprem” al pietelor financiare? Dar la efectele unor astfel de actiuni pentru cetateanul obisnui? Si daca va intrebati daca sunt motive pentru a va fi pus vreodata astfel de intrebari, profesorul Jorg Guido Hulsmann, va da raspunsul: Da! Chiar prea multe.

Pentru cei mai multi dintre finantistii contemporani, pietele financiare moderne sunt “mecanismul perfect” – expresie a libertatii, echilibrului si transparentei depline; locul in care, orice intreprinzator, fie el investitor sau companie aflata in cautare de finantare, poate lua in deplina cunostinta de cauza decizile potrivite, in propriul beneficiu. Pentru acestia, intr-un astfel de cadru, statul nu este decat un jucator oarecare – chiar daca, in mod evident, un jucator cu dimensiuni peste medie.

Din perspectiva Scolii austriece de economie insa, lucrurile se vad cu totul altfel; pentru profesorul Jörg Guido Hülsmann, Senior Fellow al Institutului Ludwig von Mises din Auburn, si profesor al Facultatii de Drept, Economie si Stiinte Sociale a Universitatii din Angers (Franta), pietele financiare moderne nu sunt nici pe departe atat de libere si in nici un caz nu sunt mecanismele care ajusteaza si regleaza orice dezechilibru; iar guvernele, sau statele, nu sunt nicidecum doar niste jucatori mari, si atat.

Dimpotriva prin capacitatea de influentare a pietelor (este adevarat, extrem de subtila si uneori greu de definit) si mai ales prin amploarea si implicatiile interventiilor, guvernele in ansamblu (deci Statul, ca entitate) sunt cel mai mare manipulator al pietelor financiare la nivel global.

Pentru Hülsmann dealtfel, una dintre marile lipsuri ale cartilor moderne de economie, este aceea ca ofera o imagine deformata cu privire la pietele financiare. “Acestea sunt prezentate drept o reduta, sau cel din urma spatiu de existenta a antreprenoriatului liber si a capitalismului, in esenta pura. Din aceasta perspectiva, capitalistul pare un cow-boy pe campiile pietelor financiare care nu sunt afectate deloc, sau aproape deloc, de interventionismul statului” isi incepea Jörg Guido Hülsmann prezentarea intitulata “Financial Markets and the State” (“Pietele financiare si Statul”) sustinuta la jumatatea lunii mai,  in Aula Magna a Academiei de Studii Economice din Bucuresti.

Iar primul argument in combaterea imaginii idilice despre pietele financiare, este dat chiar de prezenta masiva a statului in mecanismul pietelor financiare: “Guvernele, si in special cele ale statelor mari detinatoare de capitaluri, sunt masiv implicate in piete. Si nu doar ca si client ci si in calitate de intermediar, prin entitati precum institutiile financiar-bancare de stat, sau pe jumatate publice”. O prezenta pe cat de importanta ca pondere in numarul total al jucatorilor de profil (sau ca pondere in totalul capitalurilor administrate), pe atat de evidenta.

Intr-o pledoarie contra interventionismului statului in pietele financiare insa, pentru Hulsmann – unul dintre cei mai importanti cercetatori contemporani din cadrul Scolii austriece de economie (si autorul unor lucrari, articole stiintifice si al unor carti de referinta critice la adresa sistemului financiar bazat pe “fiat money” – bani fara acoperire) – prezenta directa a Statului in pietele financiare, este cea mai vizibila dar poate cea mai putin grava forma interventionism.

Instrumentele prin care Guvernele (si deci Statul) pot influenta pietele financiare sunt cu mult mai subtile, insidioase, si mai ales cu mult mai “de efect”: controlarea nivelului inflatiei oficiale, a cantitatii de bani in circulatie (si astfel a preturilor din pietele de capital si cele de marfuri), sau determinarea cetatenilor si agentilor economici la adoptarea unor comportamente investitionale anume (prin reglementari precum obligativitatea asigurarilor de pensie sau de sanatate), sunt doar cateva dintre acestea.

Spre exemplu, prin simplul fapt ca obligatiunile suverane sunt arbitrar (dar legal!) considerate cele mai sigure forme de plasament dintre cele existente, acestea sunt impuse, prin diferite reglementari aplicabile institutiilor financiar-bancare, in portofoliile acestora; bancile, asiguratorii, fondurile de pensii sau cele de sanatate (publice sau private) si orice alte institutii financiare, sunt tinute sa puna deoparte rezerve de capital mai mici daca au in portofoliu titluri de stat (decat daca ar avea, spre exemplu, creante asupra unui dezvoltator imobiliar). Ele sunt determinate – (in realitate chiar fortate – deoarece altfel sunt eliminate din piata de catre competitorii lor care vor avea mai usor acces la sprijinul statului) sa detina astfel de titluri. Deasemeni, faptul ca titlurile de stat sunt cele mai usor acceptate garantii, de catre bancile centrale, in schimbul lichiditatilor oferite bancilor comerciale, este iarasi un exemplu de stimulare indusa pietelor financiare in a detine titluri de stat.

Un stimul care, in opinia lui Hulsmann, nu poate fi pus inafara conceptului de “manipulare”; mai ales daca este privit in contextul mai larg, dat de faptul ca statul controleaza si influenteaza si nivelul inflatiei oficiale (prin stabilirea metodologiei de calcul sau prin interventii directe asupra preturilor unor marfuri), masa masa monetara (prin monopolul detinut in tiparirea de bani) sau costul capitalului (prin controlul ratei dobanzii cheie) … si nu numai.

Toate instrumente, sau mijloace, prin care Statul “determina” comportamentul tuturor entitatilor economice (indivizi sau companii), punandu-se astfel in pozitia de “manipulator suprem” al pietelor financiare. Pozitie fara de care altfel, si-ar pune in pericol propria existenta. Iar Grecia – ca exemplu de stat pus in situatia de a cheltui doar veniturile pe care le poate incasa – in ce situatie dificila s-ar afla Statul, daca nu ar mai putea sa se finanteze. Iar acest cerc vicios, dat de faptul ca un Stat tot mai interventionist este singura cale de a asigura perpetuarea Statului insasi, este si motivul pentru care guvernele isi doresc, desi nu isi asuma, rolul de “manipulator suprem” al pietelor financiare.

Asta, ca potential raspuns la posibila intrebare “Ce interes are Statul in a manipula pietele financiare?” care s-ar putea naste dupa primul paragraf al acestui articol.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s