Va fi 2017 anul relansarii fondurilor care investesc in actiuni?

Preocuparea pentru conservarea capitalului mai degraba decat pentru obtinerea de castiguri a determinat comportamentul investitorilor in fonduri mutuale in 2016. Cel putin asta spune interesul vizibil pentru fondurile ce investesc preponderent in instrumente financiare cu venit fix.

Pentru 2017 insa, premisele si contextul de pe pietele financiare par sa fie mult mai bune. Iar asta deschide calea fondurilor de actiuni pentru a deveni noile vedete ale industriei.

Potrivit ultimelor statistici publicate de Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania (AAF) in decembrie, finele anului trecut a gasit industria fondurilor deschise de investitii din Romania cu active de 24 miliarde lei; cu 1,16 miliarde lei mai mult decat raportasera la finele anului 2015.

Potrivit acelorasi raportari numarul de investitori era cu 6700 de persoane mai mare, iar intrarile de bani noi in fondurile deschise de investitii (adica suma “subscrierilor nete lunare”) insumau 585,5 milioane lei (deci peste 100 de milioane EUR).

Pe aceasta tema vezi articolul de pe TdbT: 1,16 mld. plus in active, 6700 investitori si intrari de 585 mil. lei

Fondurile deschise de investitii din Romania se apropie de incheierea anului 2016 cu active mai mari si cu mai multi investitori decat la finalul anului trecut; semn ca acesta forma de economisire – investire castiga tot mai mult teren si incredere; evolutia pozitiva a industriei este relevata dealtfel si de intrarile de bani in aceste vehicule de investitii.

tdbt

Relevant in acest context este insa faptul ca intrarile de bani s-au facut in fondurile din categoria “alte fonduri” – adica in acele fonduri care nu au stabilite niste reguli si limite foarte rigide in ceea ce priveste gradul si tipul de instrumente pe care se pot expune … iar in interiorul acestei categorii, cele mai mari cresteri de active au inregistrat fondurile orientate spre investitii in instrumente financiare cu venit fix (obligatiuni, titluri de stat, depozite, etc).

Spre exemplu, activul net al fondului BT Euro Obligatiuni a crescut cu 286 de milioane lei, de la 478 milioane lei, in decembrie 2015, la 765 milioane lei, in noiembrie 2016; BT Obligatiuni, de la 1,4 miliarde lei, la 1,9 miliarde lei, in acelasi interval de timp; Raiffeisen Dolar Plus (USD), de la 407 milioane lei, la 461 milioane de lei.

Pe aceasta tema vezi articolul din ziarul Bursa: Analiştii: “Investitorii au căutat randamente mai bune decât ale depozitelor, dar au rămas reticenţi la risc”

In ianuarie – noiembrie 2016, intrările de bani s-au făcut în fondurile din categoria “alte fonduri” … în interiorul acestei categorii, cele mai mari creşteri de active au înregistrat fondurile orientate spre investiţii în instrumente financiare cu venit fix (obligaţiuni, titluri de stat, depozite, etc) – adică acele fonduri cu profil relativ redus de risc.

bursa

Prin urmare, cele mai mari intrari de bani noi au intrat in acele fonduri cu profil relativ redus de risc. Iar concluzia ce poate fi trasa este ca investitorii au cautat randamente mai bune decat cele primite la depozitele bancare, dar au fost reticenti la asumarea de riscuri.

Contextul pare a se schimba insa, iar perspectivele pentru fondurile de actiuni sunt mai pozitive decat oricand in ultimii ani; iar debutul de an crescator pe bursa poate fi un indicator in acest sens! In prima saptamana din 2017 piata romaneasca de capital a crescut cu circa 5%, iar asteptarile specialistilor sunt pozitive – multi dintre acestia mizand pe cresteri de pana la 20%-25% pana la finele anului

Pe ce se bazeaza acestia? Faptul ca bursa romaneasca nu a reusit sa inglobeze inca in preturi elementele si evenimentele pozitive din ultimii ani (precum cresterea PIB sau revenirea sistemului bancar), este un argument; altfel spus, in ciuda unor evolutii pozitive inregistrate de cea mai mare parte a indicatorilor macro-economici, indicii bursieri relevanti au evoluat mai degraba lateral; asta inseamna ca tot ce s-a intamplat bun cu economia romaneasca nu a fost inca luat in calcul de piata de capital … lucru care nu mai poate intarzia foarte mult.

Pe acesta tema vezi articolul din publicatia Jurnalul National: Investitorii vor prefera siguranţa randamentelor mici în locul plasamentelor cu risc ridicat

Pentru curajoşi însă, anul 2017 poate fi un an bun. Nu neapărat pentru că acolo unde sunt riscuri sunt şi posibile randamente, ci mai ales pentru că piaţa locală de capital pare a fi poziţionată mai bine decât în ultimii doi ani pentru intrarea într-un ciclu crescător.

jurnalul-national

Un alt posibil argument este dat de faptul ca lichiditatile existente in piata (incluzand aici si depozitele populatiei si lichiditatile la care bancile comerciale au acces) a fost, si se mentin la un nivel relativ ridicat. Altfel spus: sunt multi bani in piata! Si cum decalajul dintre randamentele la depozitele bancare si cele aduse de dividende se va mentine … foarte probabil ca tot mai multi bani vor migra spre bursa.

O probabilitate cu atat mai mare cu cat momentul indeplinirii criteriilor de trecere la statutul de piata emergenta de catre Bursa de la Bucuresti pare sa fie tot mai aproape; listarea Hidroelectrica fiind, in acest context, nu doar unul dintre driverii atingerii de catre BVB a acestui obiectiv, ci si un catalizator pentru sume suplimentare de bani care sa fie atrase catre piata de capital … deci, catre actiuni!

Pe acesta tema vezi articolul din publicatia Profit.ro: Ce va face indicele BET de la BVB în 2017. Așteptări pozitive la începutul anului

Cu o singură excepție, toți profesioniștii pieței participanți la un sondaj al Profit.ro au indicat aprecieri ale indicelui reprezentativ de la Bursa de Valori București.

profit_ro

Si daca toate aceste lucruri se vor intampla pe un fundament economic determinat de faptul ca in SUA este asteptat un stimul fiscal major in urma alegerii lui Donald Trump, iar in Europa BCE-ul va continua politica monetara relaxata … avem un tablou economic mai mult decat fast pentru investitia in actiuni.

Acesta ar putea fi dealtfel si rationamentul pentru care unul dintre cei mai mari administratori de fonduri din Romania – Erste Asset Management, are in plan pentru 2017 lansarea a doua noi fonduri de actiuni.

Pe aceasta tema vezi articolul din Ziarul Financiar: ZF Live. Dragoş Neacşu, şeful Erste Asset Management: Anul viitor vom aduce două noi fonduri şi vom încerca să investim mai mult în acţiuni

Erste Asset Management vrea sa intre în piata anul viitor cu doua noi fonduri. Unul dintre ele va fi cu totul nou pe piata, iar celalalt ar urma să se ocupe de tranzactii nu doar in Romania, ci si în regiune – 12-15 state

zf

Anul 2017 se arata asadar a fi unul propice fondurilor mutuale de investitii care au ca profil plasamentele in actiuni … un sector al industriei de profil care a trait vremuri grele in ultimii ani.

Oportunitatile se intrevad asadar! Nu trebuiesc decat atent analizate pentru a vedea daca si cum pot fi valorificate de catre un investitor de rand!

ATENTIE: 

Acest material nu constituie o analiza financiara si nu a fost pregatit de un analist financiar cu respectarea prevederilor legale referitoare la independenta analizelor financiare si nu este subiect al interzicerii tranzactionarii inaintea diseminarii cercetarii pentru investitii.

Acest material este realizat numai pentru scopuri de informare si nu constituie o oferta de a subscrie, de a cumpara sau de a vinde vreun instrument financiar mentionat in cuprinsul sau.

Acest material nu constituie o invitatie de a face o asemenea oferta sau de a promova sau plasa respectivele instrumente financiare.

Acest material nu constituie consultanta pentru investitii si nu s-a intentionat a oferi o baza suficienta pentru luarea unei decizii de investitii.

Acest material nu tine loc de consultanta necesara la cumpararea sau vanzarea de actiuni/instrumente financiare sau produse sau investitii financiare. In privinta vanzarii sau cumpararii de instrumente financiare sau produse sau investitii financiare, un consultant autorizat poate sa va dea sfaturi individuale care pot fi potrivite pentru produsele de investitii si financiare.

Observatiile continute aici reflecta pe cele ale autorului la data prezentului si pot deveni inexacte ulterior.

Orice decizie de investitie cu privire la instrumente financiare sau produse sau investitii financiare poate fi facuta numai pe baza: (i) unui prospect aprobat sau publicat sau (ii) documentatiei complete care va fi sau a fost publicata in legatura cu instrumentele financiare sau produsele sau investitiile financiare respective si nu trebuie facuta pe baza prezentului material.

Acest material nu constituie o recomandare personala de a cumpara sau vinde instrumente financiare, sau consultanta in sensul Legii Pietei de Capital nr. 297/2004, sau consiliere de orice fel, autorii putand avea pozitii deschise, de orice sens, pe oricare dintre titlurile / instrumentele financiare mentionate.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s